ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 21 din 15 aprilie 2004
privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
-ACTUALIZATA 2014-

ART. 6 Sistemul Naţional are în compunere:
a) comitete pentru situaţii de urgenţă;
b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

c) servicii de urgenţă profesioniste şi servicii de urgenţă voluntare;

d) centre operative şi centre de coordonare şi conducere a intervenţiei;

e) comandantul acţiunii.
ART. 7
(1) Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt:
a) Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi;
a1) Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă;
b) comitetele ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă;

c) Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;

d) comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;

e) comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.

(2) Comitetele pentru situaţii de urgenţă sunt organisme interinstituţionale de sprijin al managementului şi se întrunesc semestrial şi ori de câte ori situaţia impune.

ART. 20
    Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, respectiv Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi, după caz, are următoarele atribuţii principale:
a) examinează şi propune spre adoptare Guvernului Planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;

b) analizează şi supune spre aprobare Guvernului Regulamentul-cadru de organizare, funcţionare şi dotare a comitetelor, centrelor operaţionale şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, precum şi fluxul informaţional-decizional;

c) declară, cu acordul primului-ministru, starea de alertă la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe, coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă şi declară încetarea stării de alertă;

d) hotărăşte, cu acordul primului-ministru, punerea în aplicare a planurilor de evacuare, la propunerea comitetelor ministeriale, judeţene sau al municipiului Bucureşti;

e) propune Guvernului, prin ministrul administraţiei şi internelor, instituirea de către Preşedintele României a „stării de urgenţă” în zonele afectate, în baza solicitărilor primite de la comitetele judeţene sau al municipiului Bucureşti, şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor stabilite în acest sens;

f) propune Guvernului solicitarea/acordarea de asistenţă umanitară internaţională în cazul situaţiilor de urgenţă cu impact deosebit de grav, pe baza analizelor întocmite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

g) coordonează, pe teritoriul naţional, activitatea forţelor internaţionale solicitate pentru rezolvarea situaţiilor de urgenţă, îndeosebi în domeniul înlăturării efectelor distructive ale dezastrelor, în conformitate cu prevederile legii române;

h) propune Guvernului includerea în bugetul de stat anual a fondurilor necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, inclusiv pentru operaţionalizarea Sistemului Naţional şi a structurilor de intervenţie în afara frontierelor de stat, în cadrul structurilor specializate ale organismelor internaţionale cu atribuţii în domeniu;

i) stabileşte repartizarea principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

j) iniţiază elaborarea de acte normative pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi le avizează pe cele elaborate de comitetele ministeriale, judeţene şi al municipiului Bucureşti;

k) analizează şi supune spre aprobare Guvernului scoaterea de la rezervele de stat a unor produse şi bunuri materiale necesare sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei afectate de dezastre sau alte situaţii de urgenţă;

l) stabileşte modul de cooperare a structurilor Sistemului Naţional cu alte autorităţi şi organisme ale statului român sau internaţionale abilitate în managementul stărilor excepţionale;

m) coordonează informarea opiniei publice privind managementul situaţiilor de urgenţă;

n) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite potrivit legii.

HG 762/2008
In gestionarea situatiilor de urgenta sunt constituite urmatoarele organisme si structuri:

Comitetul National pentru situatii de urgenta;

Inspectoratul General pentru situatii de urgenta;

Comitete ministeriale pentru situatii de urgenta;

Inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene;

Comitetele judetene pentru situatii de urgenta;

Comitetele locale pentru situatii de urgenta;

Centrele operative cu activitate permanenta;

Centrele operative cu activitate temporara;

Celulele de urgenta;

Serviciile voluntare/private pentru situatii de urgenta;

Serviciile private de urgenta constituite ca societati comerciale.

LEGEA 15/2005 care aproba OUG 21/2004
Comitetele judetene au urmatoarele atributii principale:

informeaza Comitetul National, prin Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, privind starile potential generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

evalueaza situatiile de urgenta produse in unitatile administrativ-teritoriale, stabilesc masuri si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc indeplinirea lor;

declara, cu acordul ministrului administratiei si internelor, starea de alerta la nivel judetean sau in mai multe localitati ale judetului si propun instituirea starii de urgenta;

analizeaza si avizeaza planurile judetene pentru asigurarea resurselor umane, materiale si financiare necesare gestionarii situatiilor de urgenta;

informeaza Comitetul National si consiliul judetean asupra activitatii desfasurate;

indeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de Comitetul National.

Comitetele locale au urmatoarele atributii principale:

informeaza prin centrul operational judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, privind starile potential generatoare de situatii de urgenta si iminenta amenintarii acestora;

evalueaza situatiile de urgenta produse pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale, stabilesc masuri si actiuni specifice pentru gestionarea acestora si urmaresc indeplinirea lor;

declara, cu acordul prefectului, starea de alerta pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale;      analizeaza si avizeaza planul local pentru asigurarea resurselor umane, materiale si financiare necesare gestionarii situatiei de urgenta;

informeaza comitetul judetean si consiliul local asupra activitatii desfasurate;

indeplinesc orice alte atributii si sarcini stabilite de lege sau de organismele si organele abilitate.

Centrele operative cu activitate permanenta/temporara au urmatoarele atributii principale:

centralizeaza si transmit operativ la centrul operational al Inspectoratului General date si informatii privind aparitia si evolutia starilor potential generatoare de situatii de urgenta;

monitorizeaza situatiile de urgenta si informeaza Inspectoratul general pentru Situatii de Urgenta si celelalte centre operationale si operative interesate;

urmaresc aplicarea regulamentelor privind gestionarea situatiilor de urgenta si a planurilor de interventie si cooperare specifice tipurilor de riscuri;

asigura transmiterea operativa a deciziilor, dispozitiilor si ordinelor, precum si mentinerea legaturilor de comunicatii cu centrele operationale si operative implicate in gestionarea situatiilor de urgenta, cu dispeceratele integrate pentru apeluri de urgenta si cu dispeceratele proprii serviciilor si fortelor care intervin in acest scop;

centralizeaza solicitarile de resurse necesare pentru indeplinirea functiilor de sprijin pe timpul situatiilor de urgenta si fac propuneri pentru asigurarea lor;

gestioneaza baza de date referitoare la situatiile de urgenta;

indeplinesc orice alte atributii si sarcini privind managementul situatiilor de urgenta.

LEGEA 481/2004 actualizata
Consiliile judetene, consiliile locale ale municipiilor, oraselor si comunelor au urmatoarele atributii principale:

aproba organizarea protectiei civile la nivelul unitatii administrativ-teritoriale, analizeaza anual si ori de cate ori este nevoie activitatea desfasurata si adopta masuri pentru imbunatatirea acesteia;

aproba planurile anuale si de perspectiva pentru asigurarea resurselor umane, materiale si financiare destinate prevenirii si gestionarii situatiilor de urgenta;

participa, potrivit legii, la asigurarea finantarii masurilor si a actiunilor de protectie civila, precum si a serviciilor de urgenta si a structurilor care au atributii legale in acest domeniu;

stabilesc, in conditiile legii, taxe speciale pe linia protectiei civile;

infiinteaza, in conditiile legii si cu avizul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, centre de formare si evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenta;

gestioneaza, depoziteaza, intretin si asigura conservarea aparaturii si a materialelor de protectie civila prin serviciile specializate din subordine;

asigura spatiile necesare functionarii inspectoratelor pentru situatii de urgenta corespunzatoare, paza si securitatea acestora si a centrelor operationale, precum si spatiile pentru depozitarea materialelor de interventie.

Primarul are urmatoarele atributii principale:

propune consiliului local structura organizatorica de protectie civila;

aduce la indeplinire hotararile consiliului local in domeniul protectiei civile;

aproba planurile operative, de pregatire si planificare a exercitiilor de specialitate;

propune fondurile necesare realizarii masurilor de protectie civila;

conduce exercitiile, aplicatiile si activitatile de pregatire privind protectia civila;

coordoneaza activitatea serviciilor de urgenta voluntare;

aproba planurile de cooperare cu localitatile invecinate si organismele neguvernamentale;

dispune masuri si controleaza modul de intretinere a spatiilor de adapostire colective de catre administratorul acestora;

urmareste realizarea, intretinerea si functionarea legaturilor si mijloacelor de instiintare si alarmare in situatii de protectie civila;

raspunde de alarmarea, protectia si pregatirea populatiei pentru situatiile de protectie civila;

solicita asistenta tehnica si sprijin pentru gestionarea situatiilor de protectie civila;

exercita controlul aplicarii masurilor de protectie civila in plan local;

asigura evaluarea si centralizarea solicitarilor de ajutoare si despagubiri in situatii de protectie civila, precum si distribuirea celor primite;

coordoneaza nemijlocit evacuarea populatiei din zonele afectate de situatiile de protectie civila;

stabileste masurile necesare pentru asigurarea hranirii, a cazarii si a alimentarii cu energie si apa a populatiei evacuate;

dispune masuri pentru asigurarea ordinii publice in zona sinistrata;

coopereaza cu primarii localitatilor sau ai sectoarelor limitrofe, dupa caz, in probleme de interes comun;

gestioneaza, depoziteaza, intretine si conserva tehnica, aparatura si materialele de protectie civila, prin serviciile de specialitate subordonate.

Conducatorii institutiilor publice, patronii si managerii agentilor economici, indiferent de forma de proprietate, au urmatoarele obligatii principale:

asigura identificarea, monitorizarea si evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de evenimente periculoase;

stabilesc si urmaresc indeplinirea masurilor si a actiunilor de prevenire si de pregatire a interventiei, in functie de incadrarea in clasificarea de protectie civila;

organizeaza si doteaza, pe baza criteriilor de performanta elaborate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, servicii de urgenta private si stabilesc regulamentul de organizare si functionare a acestora ori incheie conventii sau contracte cu alte servicii de urgenta voluntare ori private, care dispun de forte si mijloace capabile sa intervina operativ si eficace in cazul situatiilor de protectie civila;

participa la exercitii si aplicatii de protectie civila si conduc nemijlocit actiunile de alarmare, evacuare, interventie, limitare si inlaturare a urmarilor situatiilor de urgenta desfasurate de unitatile proprii;

asigura gratuit fortelor de interventie chemate in sprijin in situatii de urgenta echipamentele, substantele, mijloacele si antidoturile adecvate riscurilor specifice;

organizeaza instruirea si pregatirea personalului incadrat in munca privind protectia civila;

asigura alarmarea populatiei din zona de risc creata ca urmare a activitatilor proprii desfasurate;

prevad, anual, in bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfasurarii activitatilor de protectie civila;

instiinteaza persoanele si organismele competente asupra factorilor de risc si le semnaleaza, de indata, cu privire la iminenta producerii sau producerea unei situatii de protectie civila la nivelul institutiei sau agentului economic;

stabilesc si transmit catre transportatorii, distribuitorii si utilizatorii produselor regulile si masurile de protectie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport si depozitare;

incheie contracte, conventii sau protocoale de cooperare cu alte servicii de urgenta profesioniste sau voluntare;

mentin in stare de functionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spatiile de adapostire si mijloacele tehnice proprii, destinate adapostirii sau interventiei, tin evidenta acestora si le verifica periodic;

indeplinesc alte obligatii si masuri stabilite, potrivit legii, de catre organismele si organele abilitate.

Conducatorii institutiilor publice si ai agentilor economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligati sa permita instalarea, fara plata, a mijloacelor de alarmare pe cladirile proprii.
Agentii economici a caror activitate prezinta pericole de accidente majore in care sunt implicate substante periculoase se supun si prevederilor legislatiei specifice.

Salariatii au urmatoarele drepturi si obligatii:

sa beneficieze, în mod gratuit, de echipament de protectie individuala, de tratament medical si antidoturi, daca sunt încadrati la agenti economici sau institutii cu surse de risc nuclear, chimic sau biologic;

sa beneficieze de masurile de protectie sociala prevazute prin lege pentru perioadele de întrerupere a activitatii, impuse de situatiile de protectie civila;

sa respecte normele, regulile si masurile de protectie civila stabilite;

sa participe la instruiri, exercitii, aplicatii si la alte forme de pregatire specifica.

Care sunt obligatiile cetatenilor in situatii de urgenta:

sa respecte si sa aplice normele si regulile de protectie civila stabilite de autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si de conducatorii institutiilor publice, ai agentilor economici ori ai organizatiilor neguvernamentale, dupa caz;

sa duca la indeplinire masurile de protectie civila dispuse, in conditiile legii, de autoritatile competente sau de personalul investit cu exercitiul autoritatii publice din cadrul serviciilor publice de urgenta;

sa informeze autoritatile sau serviciile de urgenta abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numarului 112, despre iminenta producerii sau producerea oricarei situatii de urgenta care iau cunostinta;

sa informeze serviciile de urgenta profesioniste sau politia, dupa caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numarului 112, despre descoperirea de munitie sau elemente de munitie ramase neexplodate;

sa participe la pregatirea de protectie civila la locul unde isi desfasoara activitatea;- sa participe la intretinerea adaposturilor din cladirile proprietate personala si, in caz de necesitate, la amenajarea spatiilor de adapostire din teren;

sa-si asigure mijloacele individuale de protectie, trusa sanitara, rezerva de alimente si apa, precum si alte materiale de prima necesitate pentru protectia familiilor lor;

sa permita, in situatii de urgenta civila, accesul fortelor si mijloacelor de interventie in incinta sau pe terenuri proprietate privata;

sa permita instalarea mijloacelor de alarmare pe cladirile proprietate privata sau apartinand asociatiilor de locatari sau proprietari, dupa caz, fara plata, precum si accesul persoanelor autorizate, in vederea intretinerii acestora;

sa accepte si sa efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit masurilor dispuse si aduse la cunostinta de catre autoritatile abilitate;

sa solicite avizele si autorizatiile privind protectia civila, in cazurile prevazute de lege.

     Aflată mereu la datorie, prin specificul ei, atât în timp de pace cât şi în timp de război, instituţia pompierilor s-a afirmat prin înaltă conştiinţă civică manifestată prin salvarea vieţii oamenilor, în apărarea avuţiei acestora. Parte integranta a instituţiei pompierilor din România, pompierii Braşoveni au avut o evoluţie determinată de condiţiile istorice generale şi social-istorice ale regiunii în care este situat judeţul. In procesul făuririi instituţiei pompierilor braşoveni putem distinge două procese majore:
1799 – 1936, procesul făuririi şi dezvoltării pompierilor civili
1936 – 2008, procesul formării şi dezvoltării instituţiei pompierilor militari

     Perioada 1799-1936 poate fi delimitată prin existenţa a două etape distincte.

     Prima etapa, delimitată până la înfiinţarea instituţiei pompierilor şi a poliţiei de incendiu în 1869, se caracterizează prin lipsa organizării serviciului de pompieri, a unor oameni anume pregătiţi pentru lupta cu focul, şi prin existenţa unui inventar pompieristic redus şi prost întreţinut, care de cele mai multe ori se dovedea a fi ineficient. În Braşov, ca în majoritatea oraşelor transilvane, organizarea combaterii incendiilor se făcea prin forme specifice, care în ansamblu, foloseau priceperea profesională a breslelor şi aveau ca model Regulamentul pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, elaborat de Curtea de la Viena prin Magistratura Capitalei imperiului.
Ca formă specifică de organizare se poate remarca împărţirea oraşului pe vecinătăţi care cuprindeau teritoriul a 2-4 străzi, având drept scop realizarea si apărarea intereselor vecinilor, asigurarea lor publică, obligaţia de a întreţine curăţenia caselor şi străzilor, pe aceea de a întreţine aparatele de stingere a incendiilor, cât şi îndeplinirea funcţiei de pompier în caz de incendiu. În fruntea vecinătăţilor se alegeau doi vilici care aveau îndatorirea de a supraveghea luarea măsurilor de prevenire, inspectarea hornurilor şi a locurilor favorabile izbucnirii incendiilor. Vecinătăţile aveau şi un regulament pompieristic, datat 1800, prin care se organizau plutoane dotate cu cele necesare şi care erau conduse de către un comandant. Atribuţiile specifice pentru stingerea incendiilor erau bine împărţite astfel: pielarii aduceau apa, dulgherii dărâmau obiectivul incendiat iar urloierii stingeau focul. Pentru stingerea incendiilor se foloseau găleţi de piele (care se umpleau cu apa şi se dădeau din mână în mână), scări, târnăcoape. Mult mai târziu prin secolul al XVIII-lea apar şi pompele de mână şi pe roţi, stropitorile de incendiu. Un inventar din anul 1799 menţionează că la acea dată în oraşul Braşov existau 8 pompe pe roţi, 12 pompe de mână, 18 scări, 41 târnăcoape si 41 găleţi din piele.

     In aceasta perioada poate fi remarcat cel mai mare şi devastator incendiu, care s-a produs la 21 aprilie 1689 pe strada Neagra (astăzi Castelului), incendiu favorizat de un vânt puternic, s-a extins cu repeziciune asupra străzilor Spitalului, G. Bariţiu apoi în Piaţa Sfatului. In acest incendiu a fost afectată şi biserica gotică, care datorită zidurilor înnegrite de fum, monumentul a primit denumirea de Biserica Neagră. In acest incendiu au murit în flăcări aproximativ 300 de persoane şi au fost distruse numeroase mărfuri ale negustorilor moldoveni şi valahi.

     A doua etapa începe în anul 1869, când in Braşov se înfiinţează prima “reuniune a pompierilor voluntari”, care in anul 1874 se va reorganiza. Aceasta noua etapa este caracterizata prin organizarea serviciului de pompieri cu oameni bine pregătiţi teoretic şi practic, prin întocmirea unor regulamente şi instrucţiuni de serviciu, prin înzestrarea cu echipament şi aparate eficace pentru stingerea incendiilor.
Sunt cumpărate hidrofoare, scări, securi, cordoane, iar în anul 1876 se pune la dispoziţie marea pompă de apa. Se înfiinţează 5 staţiuni de semnalizare şi înştiinţare a pompierilor în caz de incendiu. Astfel, intervenţiile pompierilor au fost încununate de succes cu ocazia incendiului de pe Dealul Furcilor din 17 noiembrie 1874, şi a celui din 1878, când flăcările au cuprins clădirea Hotelului nr. 1 existent în capătul străzii Lungi, când peste. 15 ore s-au luptat pompierii cu focul iar în anul 1890 cu ocazia incendiului izbucnit la două canistre de 35.000 litri de petrol aparţinând „Fabricii de petrol” din Braşov.
In 1899, Reuniunea pompierilor voluntari din Braşov număra 103 membrii activi şi 500 membrii ajutători, fiind menţionate 308 incendii la care aceştia au intervenit. Instrucţia se realiza la Turnul Pompierilor, care era construit din lemn şi era amplasat în Livada Poştei.
Însufleţită de dorinţa unei dezvoltări moderne, reuniunea a trimis în anul 1901 pe comandantul şi adjunctul său la marea expoziţie pentru apărare împotriva focului şi probleme de salvare de la Berlin, unde în acelaşi timp s-a ţinut şi adunarea Congresului European al Pompierilor. Influenţa acestei călătorii de documentare s-a concretizat prin repararea aparatelor existente, modificarea şi îmbunătăţirea statutelor. După primul război .mondial activitatea reuniunii a slăbit, rămânând cu o dotare slabă, necorespunzătoare. In perioada 1919-1923 se întăreşte disciplina în cadrul reuniunii, se organizează exerciţii festive generale, speciale, participând-se la stingerea a 344 de incendii.

          Perioada 1936 – 2008 poate fi delimită prin existenţa a trei etape distincte.
     Prima etapă, cuprinde perioada 1936-1945 şi este caracterizată prin înfiinţarea structurilor militare ale pompierilor militari, care au evoluat funcţie de factorii administrativi şi politici ai vremii. Astfel prin Legea pentru organizarea pompierilor, promulgată la 3 aprilie 1936 se reglementa activitatea pompierilor militari şi civili din întreaga ţară. Potrivit articolului 4 din Lege, Corpul Pompierilor Militari se compunea din comandament de serviciu, grupuri de unităţi, centre de instrucţie, unităţi de pompieri militari, ateliere şi depozite, formaţiuni de pompieri rurali.
Pentru aplicarea prevederilor legii, începând cu luna iunie 1936 s-au înfiinţat noi unităţi de pompieri militari. In municipiul Braşov reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, s-a constituit o companie de pompieri la 4 iulie 1936. Comandantul Companiei de pompieri militari Braşov a fost numit lt. Trăistaru Vasile, care a deţinut această funcţie până la 15.02.1937 când a fost numit cpt Paul Tittes.Potrivit legii comandantul companiei de pompieri militari devine şi şeful formaţiunilor de pompieri din judeţ. Tot comandantului companiei îi erau încredinţate şi executarea măsurilor ce revin pompierilor din Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene.
In scurt timp, în cele 47 de comune ale judeţului Braşov s-au constituit comisii de apărare pasivă din oare făceau parte şi şefii formaţiunilor de pompieri. Din punct de vedere organizatoric, ca urmare a modificărilor operate de Marele Stat Major cu data de 12 februarie 1937, Compania de pompieri din Braşov aparţi¬nea de Grupul Teritorial Bucureşti, unul dintre cele 7 grupuri ale Corpul Pompierilor Militari. În privinţa dotării cu tehnică de luptă este de menţionat că unitatea de pompieri militari din Braşov a preluat, potrivit Legii din 1936, multe şi valoroase materiale de la formaţiunile de pompieri voluntari, materiale achiziţionate de acestea în 67 de ani de existenţă.
Cazarma Companiei de pompieri Braşov a fost construită între anii 1936-1939 după un proiect tip eliberat de la Bucureşti. Printre altele proiectul prevedea dispunerea garajelor la faţada din stradă, în apropiere, erau dispuse atelierele de reparaţii pentru maşini şi diverse accesorii. Dormitoarele erau dispuse fie deasupra garajului, fie alături. Odată cu intrarea României în război, şi trupele de pompieri sunt implicate în operaţiunile militare cu care ocazie Compania de pompieri Braşov intră în subordinea Grupului 2 pompieri Bucureşti, iar Secţia Făgăraş în cea a Grupului 6 pompieri Sibiu. Pompierii braşoveni au participat la stingerea incendiilor provocate de aviaţia americană în aprilie – iulie 1944 în cartierul industrial al Gării şi gara Braşov, uzinele Voinea, I.A.R. , Vacuum Oil etc. De asemenea pompierii militari braşoveni şi-au adus contribuţia la înfăptuirea şi desăvârşirea actului insurecţional de la 23 august 1944, participând în data de 28 august 1944, la dezarmarea unui convoi de maşini germane care se aflau în trecere prin faţa cazărmii, iar împreună cu efective din Compania Iaşi şi subunităţi din Regimentul 6 Călăraşi dislocate la Bod, au apărat cu succes postul de radio Bod, atacat de trupe duşmane. Din păcate informaţiile prelucrate din aceasta perioadă sunt foarte sumare, deoarece odată cu retragere trupelor naziste şi hortiste, arhiva Companiei de pompieri Braşov se pare că a fost distrusă.
Etapa a doua cuprinde perioada 1945 -1968 se caracterizează în principal prin profunde transformări determinate de conducerea politică a vremii. Astfel după încetarea războiului, la data de 18 iulie 1945, este constituit Grupul 5 Pompieri Braşov, care avea în compunere Compania pompieri Braşov, Secţia de pompieri Făgăraş, Secţia Ucea, Secţia de pompieri Predeal, care în cursul anului anul 1946 şe înfiinţează la Braşov Inspectoratul Regional cu Grupurile 5 Ploieşti şi 6 Braşov. Grupul 6 avea în organică Compania de pompieri Braşov, Secţia de pompieri Făgăraş, Secţia de pompieri Predeal, Secţia Ucea. Un an mai târziu, în 1947 inspectoratele regionale s-au redus la 4, ceea ce a determinat mărirea numărului de grupuri. În urma acestor schimbări, la Braşov va funcţiona Grupul 9, încadrat la Inspectoratul Regional nr. 3 Cluj.

     Începând cu 01.01.1948 în arhiva unităţii există documente din care rezultă că Grupul de pompieri Braşov asigura administrativ, tehnic, material şi financiar următoarele subunităţi: Compania de pompieri Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Secţia de pompieri Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorhei, Făgăraş, Ucea, Sighişoara. Târnăveni, Mediaş, Blaj, Deva, Mârşa-Avrig, Sebeş Alba, Aiud, Orăştie.

     În ceea ce priveşte dotarea Grupului din acea perioadă, nu avem date concrete însă din ordinele de zi erau alocate la drepturi autospeciale cum ar fi autoscară mecanică Magirus , A.P.C Magirus, APC, Autocamion, Motocicletă, Motopompă de tip Magirus, Rozenbauer, Honved sau autocamioane de tip Skoda. Totodată începând cu anul 1948 sunt înfiinţate centre de instrucţie ale pompierilor militari, aflate sub comanda directă a Comandamentului Pompierilor Militari. La Braşov, a fost înfiinţat Centrul de instrucţie pompieri nr. 19, care a funcţionat până în anul 1952. Sediul centrului a fost în actuala cazarmă a Brigăzii de jandarmi din Braşov, pe atunci formată din 17 barăci, iar instrucţia se efectua pe locul numit Lempes, de lângă Sântpetru. În anul 1951 Grupul de Pompieri regional Stalin avea în organică Companiile de pompieri oraş Stalin, Sibiu, Făgăraş, Mediaş şi Secţiile de pompieri Predeal, Zărneşti, Ucea, Târnăveni, Blaj.
Activitatea de prevenirea incendiilor se organizează la nivelul anului 1956 prin înfiinţarea Inspecţia regională de supraveghere prevenirea incendiilor (S.P.I), cu sediul în oraşul Stalin şi care era formată din 3 inspecţii orăşeneşti S.P.I în oraşele Braşov, Sibiu, Mediaş, 8 inspecţii raionate S.P.I. in fiecare raion al regiunii Braşov.
Etapa a treia cuprinde perioada din 1968 şi până în prezent care este marcată de organizarea administrativă determinată de dispariţia regiunilor şi apariţia judeţelor. Ca urmare a reorganizării administrative la 1 octombrie 1968, a avut loc şi reorganizarea Corpului Pompierilor Militari, când pompierilor militari din Braşov i s-a atribuit denumirea de Grupul de Pompieri al Judeţului Braşov, grup de tip A şi care avea în organică Comandamentul, Statul Major, Secţia de prevenirea incendiilor, Secţia tehnic utilaj, Subunităţi de intervenţie: Compania de pompieri Braşov, Compania de pompieri Făgăraş, Compania de pompieri Predeal. Subunităţile de intervenţie au fost întărite prin înfiinţarea la data de 19.07.1974 a Companiei de pompieri Braşov 3, iar un an mai târziu, la l iulie 1975 a Companiei de pompieri Victoria, cu menirea de a apăra din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor obiectivele din cartierul „Steagu Roşu” Braşov respectiv Combinatul Chimic Victoria.
La 10.05.1980 începe construcţia noi cazărmi de la Depozitul Stoc Mobilizare Bod când se construiesc garajul, sera, se împrejmuieşte perimetrul cu gard şi este realizat iluminatul exterior. În acelaşi timp se constituie şi pichetul de incendiu, iar la data de 1 iulie 1994, se reînfiinţează Compania de pompieri Zărneşti. În această perioadă o importantă modificare a organigramei unităţii se produce la 01.05.1998 când unitatea primeşte şi denumirea de Grupul de Pompieri „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov, cu următoarea organică: Comandant grup, Statul major, Biroul de prevenirea incendiilor, Compartimentul Logistică şi Biroul asigurare tehnico materială şi reparaţii, Compartimentul financiar contabilitate, Cabinetul Medical, Subunităţi de pompieri: Detaşamentul de pompieri Braşov 1 cu garda de intervenţie Bod, Secţia de pompieri Braşov 2, Secţia de pompieri Făgăraş, Staţia de pompieri Victoria, Staţia de pompieri Predeal, Staţia de pompieri Zărneşti.
      O altă modificare majoră în evoluţia unităţii are loc la 15.12.2004 când personalul din structurile Grupului de pompieri „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov şi ale Inspectoratului de protecţie civilă judeţean Braşov, se mută în interesul serviciului în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov. Unitatea nou înfiinţată are în structură Comanda, Centrul operaţional (Monitorizare situaţii de urgenţă şi dispecerat, Management organizatoric, planificare misiuni şi resurse, Comunicaţii şi informatică), Inspecţia de prevenire (Serviciul de prevenirea incendiilor, Serviciul de protecţie civilă), Serviciul logistic, Compartimentul Financiar, Resurse umane, Juridic – contencios, informare, relaţii publice, secretariat şi documente secrete, Structuri de intervenţie (Detaşamentul 1 de pompieri Braşov cu Garda nr. 2 de intervenţie Bod, Detaşamentul 2 de pompieri Braşov, Detaşamentul de pompieri Făgăraş, Secţia de pompieri Victoria, Detaşamentul de pompieri Predeal, Secţia de pompieri Zărneşti.
     Cu data de 15.07.2006 a început prima etapă de profesionalizare a structuri prin organizarea de concursuri de încadrare a 438 de posturi de subofiţer, iar în 2007 s-a desfăşurat a II-a etapă de profesionalizare prin organizarea de concursuri de încadrare a 396 posturi de subofiţer, 4 posturi de personal contractual şi 24 posturi de ofiţer. La data de 15.12.2006 a fost trecut în rezervă ultimul contingent de militari în termen, iar de la această dată inspectoratul este încadrat numai cu cadre militare, funcţionari publici, personal contractual, gradaţi şi soldaţi voluntari.
     La data de 15.07.2007 a fost efectuată o nouă modificare a satului de organizare a inspectoratului, fiind făcute modificări structurale în special la compartimentele de la reşedinţa unităţii, unitatea fiind structurată astfel: Comanda, Centrul operaţional, Management organizatoric, planificare misiuni şi resurse, Comunicaţii şi informatică, Protecţia informaţiilor clasificate, Inspecţia de prevenire, Serviciul logistic, Financiar, Biroul resurse umane, Juridic şi contencios, Secretariat şi documente clasificate, Informare şi relaţii publice, Structuri de intervenţie: Detaşamentul 1 de pompieri Braşov, Detaşamentul 2 de pompieri Braşov, Detaşamentul de pompieri Făgăraş, Detaşamentul de pompieri Predeal, Secţia de pompieri Victoria, Secţia de pompieri Zărneşti, Pichetul de pompieri Poiana Braşov.

     Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al Județului Brașov din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se prezintă după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă de aur, cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde. Conform anexei nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, pasărea apare încoronată cu o coroană închisă, cu tocă purpurie, formată dintr-un cerc frontal, cu borduri subțiri sus și jos, împodobit, în față, cu o piatră dreptunghiulară culcată, patru pietre romboidale (două la stânga, două la dreapta) și două perle pe flancuri, redate pe jumătate. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane, în formă de vârf de lance, dintre care cinci sunt vizibile, cu primul, al treilea și al cincilea mai mari și decorate, fiecare, cu câte o piatră rectangulară, ornată cu două linii negre orizontale sus și jos și alte două linii verticale pe flancuri, așezată în pal, înconjurată de trei perle mici, poziționate în triunghi, și, în partea inferioară, de o piatră ovală dispusă în pal, cu al doilea și al patrulea mai mici și încărcate, fiecare, cu câte o piatră ovală pe centru și cu o perlă mică deasupra; primele trei fleuroane din față sunt intercalate de două vârfuri ascuțite, terminate cu perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă, în sus, spre mijlocul coroanei, opt lame înguste, dintre care primele cinci din față sunt vizibile, de formă arcuită și ornate cu perle, care se reunesc și se termină la mijloc printr-un glob împodobit cu o centură în formă de fascie, mai îngroșată, din mijlocul căreia se înalță un pal care atinge vârful globului. Globul este surmontat de o cruce recruciată, românească, pe mijlocul căreia broșează crucea Sfântului Andrei, de dimensiuni mai mici; elementele coroanei sunt de argint, cu pietrele rectangulare, romboidale, ovoidale și perlele de culoare albă.
     Pe pieptul acvilei, un scut tăiat:

1) pe purpuriu, două topoare încrucișate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier așezată din profil; în partea de jos, o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta și în stânga ramuri de stejar, totul de argint; pe centrul acestei compoziții broșează o turtă portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat;

2) pe albastru, coroana de oțel a României, de argint, cu tocă purpurie.
În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO (CURAJ ȘI DEVOTAMENT).
În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond albastru: * INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ * „ȚARA BÂRSEI” AL JUDEȚULUI BRAȘOV.   

Semnificația elementelor însumate:
a) casca și topoarele – sunt preluate din însemnele pompierilor militari folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
b) grenada explodând – amintește de participarea pompierilor militari la Războiul pentru cucerirea Independenței de Stat a României;
c) ramurile de stejar – forța, puterea; autoritate veche;
d) turta portocalie cu triunghiul albastru, alezat – protecția civilă;
e) coroana de oțel a regilor României: element preluat din vechea stemă a județului Brașov pe teritoriul căruia unitatea își desfășoară activitatea.

SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ – PATRONUL SPIRITUAL AL POMPIERILOR ROMÂNI

     S-a născut la 1568, în Dalmaţia, în oraşul Raguza, mare port la Adriatică, din părinţi aromâni, Ioan şi Ecaterina.
Răspunzând unei dorinţe, unei vocaţii şi unui îndemn mai înalt, tânărul Iacob se călugăreşte luând numele biblicului Iosif.
Timp de 6 ani minunatul monah Iosif duce o viaţă de totală lepădare de sine, de rugăciuni, zi şi noapte, de privegheri, de asceză aspră, de meditaţii adânci, în mijlocul cuvioşilor călugări din renumitele mănăstiri ale Sfântului munte Athos.
     La anul 1650, sultanul a încuviinţat hotărârea Patriarhiei de la Peciu (după numele turcesc Ipek, sub a cărui jurisdicţie se afla de la 1557 Mitropolia Timişoarei) de a-l înălţa la rangul de Mitropolit şi de a-l trimite în Ţara Banatului. Sfântul Iosif avea vârsta de 80 de ani când a fost trimis să păstorească preoţii şi credincioşii români din părţile Banatului. Era deja cunoscut ca o figură sfântă, înzestrat de Dumnezeu cu darul prorocirii şi al facerii de minuni.
     Paşa Fasli a făcut mari pregătiri în vederea instalării Sfântului Iosif ca mitropolit în Timişoara, cu scopul de a câştiga inima supuşilor săi. El a renovat reşedinţa veche Mitropolitană, ambele aşezate în cetate, pe locul unde se află acum aşezat magazinul comercial Bega, în Piaţa Sfântului Gheorghe. Timp de 3 ani, cât a păstorit în Timişoara, Sfântul Iosif a fost ca un adevărat apostol bănăţean.
Nu o dată credincioşii au fost martorii unor semne şi minuni, ca şi aceea ce a avut loc cu prilejul incendiului care a cuprins cetatea Timişoarei. Îmbrăcat cu odăjdii, Sfântul Iosif a ieşit din Biserică şi s-a întors cu faţa spre foc, privind prăpădul pe care vântul l-a adus aproape de Biserică. Căzând în genunchi cu faţa la pământ s-a rugat îndelung. În timp ce stătea cufundat în rugăciune, nori negrii cu fulgere au adus ploaia ca un potop care a stins focul şi a spălat prăpădul lăsat de incendiu. Când Sfântul Mitropolit s-a ridicat în picioare veşmintele de pe el erau uscate, şi locul pe care a stat îngenuncheat era uscat. Plecând la reşedinţă s-a închis în chilia lui trei zile, unde a mulţumit lui Dumnezeu, iar când a ieşit şi s-a arătat la lume a avut pe dosul palmei de la mâna stângă semnul sfintei cruci ars, care strălucea ca aurul. Acest semn al sfintei cruci l-a purtat până când a coborât în mormânt.
În ziua de 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfinţii Arhangheli, Sfântul Iosif a mers la Partoş, localitate aşezată la 40 de km de Timişoara, pentru hramul mănăstirii de acolo. A fost întâmpinat de o mulţime de credincioşi. Dând să intre în biserică pentru a săvârşi dumnezeiasca slujbă, fu oprit de 11 ologi care îi cereau îndurare. El le-a răspuns: „Nu-mi cereţi mie tămăduire, ci cereţi-i Tămăduitorului de oameni, Domnul nostru Iisus Hristos, rugaţi-vă lui şi vă veţi vindeca.” Apoi, oprindu-se în mijlocul lor şi punând mâinile peste ei s-a rugat şi în aceeaşi clipă un fior a străbătut trupurilor lor istovite de suferinţă şi, revenindu-le puterea s-au ridicat cu totul sănătoşi.
     Slăbit de puteri şi obosit de povara celor 83 de ani, plin de bogate roade duhovniceşti, la anul 1656, clopotele mănăstirii au zvonit singure timp de o oră, anunţând cu glasul lor duios trecerea Sfântului Iosif la cele veşnice.
Credincioşii din Ţara Banatului, văzând cele petrecute la mormântul de la Partoş, l-au numărat printre sfinţii din calendarul ortodox, destinându-i şi o zi specială de pomenire şi serbare, ziua de 15 septembrie a fiecărui an.
El a rămas în amintirea credincioşilor bănăţeni ca sfânt făcător de minuni şi a fost trecut în rândul sfinţilor prin hotărârea sinodală din 28 februarie 1950. Canonizarea lui solemnă s-a făcut la 6 – 8 octombrie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, unde i-au fost aşezate moaştele, făcătoare de minuni. Racla cu moaştele Sfântului Mitropolit Iosif constituie nu numai o comoară nepreţuită şi un izvor de daruri nesfârşite pentru cei ce se aproprie de ea cu credinţă şi pietate, ci exemplul, modelul, timpul şi simbolul vieţii trăite în Hristos, cu Hristos şi pentru Hristos.
     Cadrele serviciilor pentru situaţii de urgenţă l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, datorită calităţilor sale de bun ascultător, de viteaz şi biruitor în lupta cu puterea focului.
Din acatistul acestui mare sfânt şi acţiunile zilnice ale pompierilor se constată multe asemănări între virtuţile Sfântul Ierarh Iosif cel Nou şi cele ale pompierilor.
La fel cum Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş a stat dârz în faţa turcilor cotropitori şi a focului nemilos, prin rugăciuni şi smerenie, şi pompierii români au fost de neclintit în faţa asupririi turcilor, la 13 septembrie 1848, în lupta din Dealul Spirii. Ei nu s-au temut de foc, dându-şi chiar şi viaţa în slujba patriei lor.