FII VOLUNTAR

 

Recrutarea/depunerea cererilor de înscriere pentru activitatea de voluntariat se va organiza permanent de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 - 16:00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Țara Bârsei" al județului Brașov.

În perioada mai sus menționată se va depune doar cererea de înscriere, urmând ca celelalte documente necesare pentru constituirea dosarului de înscriere să se depună ulterior, la solicitarea Inspectoratului.

Dosarul candidatului trebuie să conţină:
– cererea de înscriere;
– certificat de cazier judiciar (pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani);
– copie după actul de identitate;
– aviz psihologic (se poate obține de la orice cabinet psihologic și poate avea mențiunea ”apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul ISU”);
– copie act doveditor al ultimelor studii absolvite sau adeverință pentru studiile în curs de desfăşurare;
– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic, apt pentru muncă” (medicul de familie);
– acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Relații la telefon: 0268 428 888
Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de voluntariat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei”  al judeţului Braşov.
Documentele necesare pentru completarea dosarului:
Cerere de înscriere 
Acordul părintelui